Oana Roman și Marius Elisei își doresc să redevină soț și soție. Ce a declarat vedeta despre împăcare?

Oana Roman și Marius Elisei doresc să-și reunească destinele chiar în anul în care au divorțat legal, la notar. Vedeta își dorește o familia frumoasă și întregită.

Oana Roman a divorțat de Marius Elisei pe 15 februarie, însă acum vedeta se gândește serios la o împăcare în toată regula cu tatăl fetiței sale.

Chiar dacă lucrurile păreau că merg pe o pantă descendentă în relația celor doi, se pare că Oana Roman a luat decizia de a îmbrăca din nou rochia de mireasă.

“Eu am divorțat, dar nu am apucat să-mi schimb actele.

Nu cred că e cazul să ne recăsătorim civil. Parintele mi-a zis: «Eu slujba de dezlegare nu v-am făcut». Nu cred că mai e căzul să facem alte hârtii. Doar la biserică o să ne reînnoim jurămintele.

Și vreau să fac și o petrecere mare și să-mi fac o rochie cum vreau eu. Eu la nuntă de abia mă operasem și rochia mi-a făcut-o sor-mea, dar nu a fost cum am visat eu. Acum îmi fac o rochie învoire sau roz pudră. Sper să ne ajute Dumnezeu să am timp să o facem anul acesta, prin septembrie”, a declarat Oana Roman.

Oana Roman a mărturisit și care este motivul real pentru care-și dorește să se împace cu fostul soț și tatăl fiicele sale.

“El și-a dorit foarte tare să ne mai dăm o șansă. El a realizat că a greșit în multe cazuri. Am greșit și eu în trecut. Eu sper că și-a rezolvat problema cu alcoolul. Nouă separat ne e mai rau decât ne este împreună.

Eu am stat două luni să mă gândesc. Nu am discutat nici cu prietenii, nici cu familia.
Și mie mi-a fost greu fără el. Și eu am greșit în relația asta, sunt foarte impulsivă. Sunt mama dragonilor când mă enervez. Nu m-am mai putut controla și i-am spus lucruri nasoale”, a mai spus Oana Roman.

Chiar dacă problemele între cei doi au apărut la scurt timp după căsătorie, niciodată nu este prea târziu ca Oana Roman și Marius Elisei să-și dovedească iubirea.

“Sincer, problemele au apărut la trei luni după ce ne-am căsătorit. Problemele au apărut după ce am născut, când era să mor. Marius s-a trezit tânăr, cu un copil nou-născut și cu o nevastă pe moarte. Am fost epuizați fizic și psihic. Acum premisele sunt mai bune, ne-am învățat lecția. El mi-a zis: «Cel mai greu mi-a fost după ce ai semnat actele și ai coborât pe scări, și ai plecat». Deși el a fost cel care a spus primul că vrea sa facem hârtiile”, a mai dezvăluit vedeta.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *