Alexandru Darie a fost internat de urgență la spital! Regizorul a ajuns în stare gravă la Fundeni și se află la secția de terapie intensivă. Darie este internat de zece la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti. Starea regizorului nu este una deloc ușoară. Din câte se pare, acesta suferă și de ciroză şi ar fi pe listele de transplant hepatic, potrivit unor surse apropiate, citate de adevarul.ro.

Fiul celebrului actor Iurie Darie, Alexandru a împlinit 60 de ani pe 15 iunie anul acesta.

Conform informațiilor, regizorul se trata de ciroză de câțiva ani, la Ponderas Academic Hospital. În urmă cu zece zile a ajuns de urgență la spital cu o complicaţie la plămâni, spun apropiaţii artistului. Vă reamintim că Alexandru Darie a absolvit în 1983 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti. Din 2002, acesta conduce Teatrul Bulandra, un teatru cu adevărat european.

Specialiștii spun că Bulandra are un statut unic între teatrele din România, cu artişti de elită şi cu o dimensiune profund europeană. În 2006, a fost ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, ducând la bun sfârşit în 2011, două mandate consecutive la conducerea acestei prestigioase instituţii. Cu spectacolul Visul unei nopți de vară, Alexandru Darie a fost invitat în 1991 de London International Festival of Theatre (LIFT).

Aici a susținut un turneu în Marea Britanie, iar „The Guardian” a apreciat: „este cea mai bună producție prezentată în Marea Britanie după Visul unei nopți de vară regizat de Peter Brook”. Spectacolul a fost nominalizat printre primele 20 de producții cu Visul unei nopți de vară din lume. În 1992 regizorul a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze Mult zgomot pentru nimic, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii,relateaza stirimondene.fanatik.ro

„Cred că de pe la 3 ani, 3 ani şi jumătate, am început să cresc în teatru. Nu exista bonă, baby-sitter şi-aşa mai departe…Aşa că părinţii mă luau la repetiţii, la Teatrul de Comedie, unde erau amândoi angajaţi. Era perioada de glorie a Teatrului de Comedie: director era Radu Beligan, iar trupa era de fapt o pleiadă fantastică de actori, de la Dem Rădulescu, Mircea Albulescu, (Gheorghe) Dinică, (Marin) Moraru, până la cei mai tineri, care atunci erau Sanda Toma, Grigore Gonţa…”, mărturisea Alexandru Darie despre viața lui în teatru.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *