Postul Mare al Paștelui a început pe 17 martie, iar timp de șase săptămâni, creștinii trebuie să renunțe total la mâncărurile de dulce și totodată să se rețină de la gânduri necurate, pofte, patimi și fapte rele. Iată ce nu aveți voie să faceți în Postul Paștelui.

Nu se fac nunți și botezuri, nu se dansează și nu se cântă

Potrivit rânduielilor bisericești, în Postul Paștelui nu se fac nunți și botezuri. De asemenea, sunt interzise nunțile în zilele Praznicelor împărăteşti şi în ajunul acestora.

Pentru că această perioadă de post amintește de suferințele Mântuitorului pe cruce, nimeni nu are voie să cânte sau să danseze în cele 40 de zile, orice petrecere fiind considerată nepotrivită. Cu acordul duhovnicului, pot fi scutiți de la post copiii, femeile însărcinate, bolnavii și lăuzele, dar aceștia trebuie să păstreze postul spiritual și să înalțe rugăciuni.

În Postul Paștelui se postește în felul următor: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna prima) se ține post negru sau cei care nu pot vor ajuna până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi se bea apă. La fel se procedează în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor.

Când e dezlegare la pește

În toată perioada postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbătă şi duminică de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin.

Dezlegare la pește va fi la praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor. Pentru a ține postul așa cum trebuie, se recomandă de câte ori puteți, să spuneți zilnic rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”.

Felicia Iederă


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *