Un număr de 250.000 de elevi ce provin din medii defavorizate vor primi, în curând, tablete cu ajutorul cărora vor învăţa de la distanţă. Ministerul Educaţiei a alocat 150 de milioane de lei pentru achiziţia de tablete, a anunțat, vineri, șeful Cancelariei Premierului, Ionel Dancă.

 

„Un număr de aproximativ 250.000 de copii, la primă evaluare, în funcţie de evaluările care vor fi făcute pe parcurs acest număr poate să crească, astfel încât toţi cei care în acest moment nu pot participa la sistemul de învăţământ online, la lecţiile online, să poată avea această facilitate în cursul acestui an”, a spus Dancă.

 

„Am solicitat inspectoratelor școlare să centralizeze situația elevilor care nu dispun de echipamentele necesare participării la cursurile online, în contextul pandemiei COVID-19. În acest moment, în România, numărul estimat de elevi care au nevoie de aceste dispozitive electronice este de 250.000. Odată cu achiziționarea acestora, va fi facilitată învățarea la distanță și pentru copiii din mediile defavorizate”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

 

Şcolile rămân închise până la finalul anului, din cauza noului coronavirus.

 

Sursa antena3.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *