Simona Gherghe a izbucnit în lacrimi la emisiunea pe care o moderează, ”Mireasa”. Prezentatoarea s-a bucurat de o surpriză din partea concurenților, cu ocazia zilei sale de naștere.
Simona Gherghe, în lacrimi la ”Mireasa”. Prezentatoarea a avut parte de o surpriză în timpul emisiunii
Simona Gherghe a primit tort și flori de la băieții și fetele de la emisiunea ”Mireasa”, deoarece luni, 31 octombrie, a împlinit frumoasa vârstă de 45 de ani.
După surpriza de la emisiune, Simona Gherghe s-a mai bucurat de o alta acasă. Soțul și toți cei dragi au așteptat-o cu o petrecere.
”Doamne, e prima mea petrecere surpriză în 45 de ani!”, a transmis prezentatoarea într-un Instastory.
În cadrul unui interviu pentru revista Viva!, Simona Gherghe a spus că niciodată nu s-a certat cu soțul ei. Ambii comunică foarte bine și își înțeleg profesiile.
”Nu suntem geloşi, comunicăm foarte bine. Dacă avem ceva de spus, ne spunem şi se rezolvă. Răzvan ştie foarte bine şi înțelege ce înseamnă expunerea asta pe care o presupune profesia mea.
Normal că mai sunt şi discuții. Dar discutăm, discutăm. Şi da, cedăm pe rând. Nu-mi amintesc de vreo supărare lungă. Cred că cele mai frumoase daruri pe care ni le-am făcut au fost copiii”, a precizat Simona Gherghe pentru revista Viva!
Totodată, într-o postare pe rețelele de socializare, Simona Gherghe a mărturisit că nu-și mai dorește să devină mamă a treia oară și, de altfel, organismul nu-i mai permite.
”Nu, suntem în formulă completă. În plus, nici nu mai am voie, am avut două sarcini dificile. Nu mă ajută nici vârsta: am 44 de ani. Oricum, la cât de greu am rămas însărcinată, nici măcar nu îndrăzneam să visez să am doi copii”, a spus Simona Gherghe într-un Instastory.