Cristian Georgescu, medicul de care Anca Țurcașiu a divorțat anul trecut, și-a refăcut viața în compania unei blonde care, pare-se, a reușit să în convingă pe fostul soț al artistei că i-ar fi sufletul pereche.

FANATIK a aflat în exclusivitate că medicul stomatolog Cristian Georgescu și-a refăcut viața și că este decis să se căsătorească, din nou, după ce a divorțat de Anca Țurcașiu.

 

Cristian Georgescu și-a cerut în căsătorie iubita
Ba chiar, din informațiile obținute în exclusivitate de FANATIK, Cristian Georgescu, în cadru romantic, i-a pus pe deget iubitei sale inelul de logodnă, din aur alb cu diamante – cu un preț piperat pe măsură – spre bucuria blondinei care, din toată inima, a spus cel mai important ”DA”.

Mai mult, de când a cerut-o în căsătorie, Cristian Georgescu, fostul soț al Ancăi Țurcașiu, și logodnica lui par să fie într-o continuă lună de miere, cei doi mergând, în fiecare moment liber, în vacanțe de vis.

Cristian Georgescu și logodnica lui, însoțiți de câțiva amici apropiați au fost, de curând, la mare, loc în care au petrecut de minune. Și, din imaginile obținute de FANATIK se poate observa că medicul Cristian Georgescu nu s-a uitat la bani când a fost vorba de confortul și buna dispoziție ale viitoarei sale soții.

Astfel, alături de prietenii lor, au închiriat un iaht de lux pentru a se relaxa și distra departe de ochii curioșilor. Iar acolo, cei doi au și dat vestea logodnei lor, iubita lui Cristian Georgescu prezentându-și, încântată, bijuteria pe care a primit-o de la fostul soț al Ancăi Țurcașiu și care simbolizează iubirea lor.

Nașul Țânțăreanu, surprins de decizia finului Cristian Georgescu
Cristian Țânțăreanu, fostul naș al cuplului Anca Țurcașiu – Cristian Georgescu, a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre relația pe care o are medicul cu logodnica lui.

”Nu știu prea multe despre relația lui Cristian, nu am mai ținut legătura prea strâns. Oricum, nu mă pot băga eu în relațiile pe care le au și nici nu vreau, este strict treaba lui. Dar nu, nu îl voi cununa eu, nu cred că se pune problema s fiu eu naș la nunta lui”, a spus, în exclusivitate pentru FANATIK, Cristian Țânțăreanu.

Anca Țurcașiu și Cristian Georgescu, divorț cu probleme
Anul trecut, în mijlocul verii, Anca Țurcașiu anunța că a divorțat de Cristian Georgescu, luând prin surprindere lumea mondenă cu declarații, acide de altfel, la adresa bărbatului cu care s-a iubit și de care s-a despărțit.

„Am divorțat! Am divorțat de bărbatul pe care l-am ales să-mi fie sprijin! Suflet pereche! În brațele căruia am crezut că voi îmbătrâni! Dar viața îți oferă lecții de învățat! Ne naștem să primim lecții! Merg mai departe cu fruntea sus, convinsă că sunt iubita de Dumnezeu și de voi și aștept de acum înainte liniște, echilibru, iubire, pace și armonie! Știu că cineva acolo sus mă iubește și voi avea parte de tot binele Pământului! Nu așteptați nimic de la mine! Nu voi răspunde nimănui!”, a scris, la acea vreme, Anca Țurcașiu pe conturile ei de socializare.

Mai mult, mai spunea Anca Țurcașiu, la un an de la divorțul de Cristian Georgescu, că ceea ce i s-a întâmplat nu este, cu adevărat, o dramă și că despărțirea lor, chiar dacă a durut-o, a întărit-o.

”Când te afli într-un context nefericit, nu trebuie să rămâi acolo, ci să te ridici şi să mergi mai departe. Mie acest lucru mi-a dat sentimentul că sunt un om foarte puternic. Poate că am ieşit şifonată, dar şifonarea asta duce către înţelepciune”, mai spunea Anca Țurcașiu la Prima TV.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *