Premierul Florin Cîțu ar fi intrat la închisoare, în Statele Unite, pe vremea când era student în cadrul Iowa State University. După douăzeci de ani, premierul a confirmat informația și a pus-o pe seama alegerilor interne din PNL.

Conform site-ului Flux 24, premierul Florin Cîțu ar fi fost arestat și ar fi petrecut 48 de ore într-o închisoare din Statele Unite, în anul 2000. Motivul, potrivit unui document citat de sursa cu pricina, Florin Cîțu, la vremea respectivă student, ar fi fost surprins baut la volan, de polițiștii americani. Pe lângă cele două zile de închisoare, Florin Câțu ar mai fi primit și o amendă de 1.000 de dolari. Aceasta deoarece și-a recunoscut fapt în fața unui judecător.

Conform informațiilor oficiale, Florin Vasile Cîțu este licențiat în științe economice, după ce a absolvit Grinnell College din Iowa, SUA în 1996. Ulterior, acesta și-a continuat pregătirea academică urmând un master în științe economice, în cadrul Iowa State University, între 1997 şi 1999, și un doctorat la aceeași universitate, între 1999 și 2002. Specializarea doctorală a lui Florin Cîțu a fost în macroeconomie și afaceri internaționale, fără a susţine lucrarea de disertaţie.

Numele premierului apare în căutările pe site-ul Curții de Justiție din Iowa

Conform informațiilor obținute de Flux 24, după o căutare pe www.iowacourts.state.ia.us, actualul premier Florin Vasile Cîțu ar fi fost încarcerat timp de două zile în SUA. El a fost acuzat de conducere sub influența alcoolului sau drogurilor, dat fiind că legislația americană nu face diferență între ele.

Mai mult, conform documentului, documentului publicat pe site-ul Curții de Justiție din Iowa, Florin Vasile Cîțu ar fi primit și o amendă de 1000 de dolari americani în urma unei decizii dată de un judecător, dat fiind că actualul premier și-a recunoscut fapta.

Premierul Florin Cîțu a confirmat
Premierul Florin Cîțu a confirmat informația dar a acuzat competiția internă din PNL pentru apariția acestor informații. Într-o declarație de presă, el a precizat este o faptă care s-a petrecut în urmă cu 20 de ani.

„Da. S-a întâmplat acum 20 de ani. A fost vorba de conducere sub influența alcoolului, în urmă cu 20 de ani. Am plătiti amenda care a fost foarte mare Este o contravenție. Dar interesant este că această informație nu a apărut în cele patru scrutinuri de alegeri în care am candidat împotriva PSD ci acum, în timpul campaniei de alegeri interne pentru PNL”, a declarat Florin Cîțu.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *