De teama noilor mutații ale virusului SARS-CoV-2 care se răspândesc într-un ritm alarmant pe întreg teritoriul țării, autoritățile olandeze recurg la o măsură care a fost luată ultima dată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Miercuri, 20 ianuarie va fi decretată stare de asediu, ceea ce înseamnă că nimeni nu va mai putea să-și părăsească domiciliul în intervalul 20:30-04:30, cu excepția cazurilor speciale.

De asemenea, vor fi suspendate toate cursele aeriene dinspre Marea Britanie și Africa de Sud, pentru a evita răspândirea noilor tulpini ale coronavirusului descoperite în aceste state.

Olanda intră în stare de asediu. Nu s-a mai luat această măsură din timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Potrivit premierului Mark Rutte, măsurile vor rămâne în vigoare până pe 9 februarie. Deși Olanda continuă să fie puternic afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2, formațiunile politice din opoziție nu au de gând să susțină inițiativa, din cauza încărcăturii sale istorice.

Restricții de acest gen au fost impuse ultima oară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când trupele germane au ocupat teritoriul țării. Se poate ajunge, însă, la carantina de noapte şi fără participarea celorlalte partide, dacă membrii Executivului decid adoptarea măsurii.

Bilanțul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus a scăzut în ultimele trei săptămâni, dar cadrele medicale că noile tulpini ar putea duce la prăbușirea sistemului sanitar dacă nu se iau măsuri.

Situația este gestionată în momentul de față de un Guvern interimar, după ce premierul Mark Rutte a înaintat demisia regelui Willem-Alexander, pe fondul scandalului alocaţiilor.
Sursa fanatik.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *