Pacientul decedat de COVID si disparut din Spitalul Floreasca a fost gasit. Potrivit informatiilor, o alta familie a ridicat trupul si l-a ingropat crezand ca face parte din familia lor. In momentul de fata politia face ancheta pentru neglijenta. De asemenea, se efectueaza verificari administrative si la spital.

„Noi am avut pe data de 31 decembrie doua persoane care au decedat si una dintre familii a identificat cadavrul si acesta a fost predat firmei de pompe funebre. Acum, noi verificam sa vedem daca acest cadavru nu a fost recunoscut in mod corect de familie sau daca cineva a gresit in momentul in care a predat cadavrul, pentru ca, cel mai probabil, cele doua cadavre au fost incurcate”, a declarat medicul Bogdan Oprita, purtatorul de cuvant de la Spitalul Floreasca.

Un pacient decedat pe data de 31 decembrie, trebuia sa fie preluat de familie luni, 4 ianuarie. Atunci cand au ajuns la spital, familia a fost informata ca persoana decedata nu a fost gasita. Chiar de la inceput a existat suspiciunea ca trupul a ajuns la o alta familie care, intre timp, l-a si inmormantat.

„Astazi am venit la ora 9, ni s-a spus sa asteptam, pe urma ni s-a spus asteptati, ca e o incurcatura… Am vazut ce morti mi-au aratat dansii care erau de COVID, nu am recunoscut niciunul. Ultima explicatie e ca s-ar putea sa-l fi dat la altcineva. Atunci am apelat la politie. Noi ne vrem cadavrul, eu am trei copii care sufera, l-au iubit, era tatal lor.”, a spus Mioara Pauna, sotia decedatului.

“In cauza au fost declansate cercetari, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1, sub aspectul savarsirii infractiunii de neglijenta in serviciu. In contextul activitatilor de cercetare urmeaza a se stabili situatia concreta a trupului neinsufletit”, informeaza Biroul de presa al Directiei Generale a Politiei Municipiului Bucuresti (DGPMB).

Familia decedatului a sesizat la 112 ca a fost anuntata cu privire la decesul unei rude aflate in spital. Dar cand membrii familiei au sosit pentru a ridica trupul neinsufletit, ‘reprezentantii spitalului nu l-au putut elibera’, precizeaza DGPMB.

“La fata locului s-au deplasat politisti din cadrul Sectiei 1, care au intrat in contact cu familia, dar si cu reprezentanti ai unitatii sanitare, care la acest moment au precizat ca urmeaza a fi eliberat trupul, dupa incheierea unor proceduri medicale”.

Verificarile sunt efectuate de Sectia 1 Politie.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *