Adriana Trandafir este una dintre cele mai cunoscute actrițe din țara noastră. Cu toate că are o carieră de succes, cunoscuta vedetă a avut parte și de momente mai puțin plăcute de-a lungul vieții sale. La un moment dat, se pare că actrița a fost în moarte clinică.

Actrița Adriana Trandafir, dezvăluiri despre momentul în care a fost în moarte clinică
„Am auzit vocea caldă a lui Dumnezeu”

Totul s-a întâmplat atunci când Adriana Trandafir avea vârsta de 33 de ani și a suferit un șoc anafilactic, iar toată scena a avut loc chiar în fața unei prietene pe care actrița nu o mai văzuse de mult timp. Despre momentul respectiv, aceasta susține că a simțit că sufletul i-a ieșit din corp.

„În primul rând, m-a făcut să înțeleg că i se poate întâmpla oricui și oricând. Mie nu-mi mai e frică de moarte. Trecerea de aici dincolo și cât am stat acolo Sus, pentru mine a fost poate cea mai armonioasă perioadă. Revenirea a fost dureroasă. Nu mi-a plăcut că am revenit, pentru că am ieșit din lumea aia bună”, a povestit actrița.

„Am auzit vocea caldă a lui Dumnezeu”
Mai mult de atât, actrița de film și teatru susține faptul că i-a auzit vocea lui Dumnezeu și că, de atunci, viața ei a fost extrem de frumoasă.

„Eram pe o aripă de fluture și m-a făcut să nu-mi fie frică de moarte și să nu o aștept ca pe ceva îngrozitor și să înțeleg că întoarcerea a fost cu un scop. Poate copiii mei nu m-au lăsat.

Îmi amintesc că am trecut frumosul tunel până Sus și am auzit vocea caldă a lui Dumnezeu. Pluteam deasupra mea și auzeam și vedeam tot. Dincolo a fost foarte bine”, a adăugat ea.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *