Principalul expert în boli infecţioase din Statele Unite, doctorul Anthony Fauci, a expus cele 5 semne care indică faptul că o persoană a avut coronavirus.

Cunoscutul medic a dezvăluit, recent, simptomele neobișnuite care apar la anumite persoane. Aceste stări persistă o perioadă îndelungată.

Concret, Fauci a vorbit despre 5 indicatori care sugerează că un om a avut la un moment dat Covid-19, dar n-a știut acest lucru.

Care sunt cele 5 simptome care indică faptul că ai avut coronavirus?
Oboseala este unul dintre cei mai comuni indicatori inițiali ai virusului. În timp ce majoritatea oamenilor își recuperează energia după vindecare, există persoane care suferă de epuizare fizică la mult timp după ce s-au infectat.

Potrivit Nature, un studiu făcut pe 143 de persoane cu Covid-19 a indicat că 53% dintre cei externați dintr-un spital din Romer au raportat oboseală la două luni după ce s-au îmbolnăvit.

„Am investigat și am aflat din ce în ce mai multe despre un sindrom interesant post-COVID 19 al indivizilor care se recuperează după această boală. Perioadele variază de la săptămâni la luni și, eventual, apar simptome mai persistente”, a explicat Fauci.

Probleme cu respirația. Același studiu prezentat în Nature a constatat că 43% din grupul analizat încă suferea de dificultăți de respirație după două luni.

“Știm că COVID-19 atacă plămânii, provocând inflamații. Supraviețuitorii pot prezenta dificultăți de respirație”, a raportat Hackensack Meridian Health.

Organismul slăbit, unul din semnele că ai avut coronavirus
Cei care au trecut prin infecția cu Covid-19 pot prezenta o slăbiciune sau amorțeală a mușchilor, împreună cu dureri ale corpului sau dureri musculare sau articulare.

Disautonomia este al patrulea semn prezentat de doctorul Fauci. Aceasta este „o disfuncție a nervilor care reglează funcțiile involuntare ale corpului (sistemul nervos autonom), cum ar fi ritmul cardiac, tensiunea arterială și transpirația”, conform Clinicii Mayo.

Brain Fog – probleme de concentrare
Șeful Institutului de Boli Infecţioase din SUA menționează că unii oameni se confruntă cu o ”ceață cerebrală” sau cu o incapacitate de concentrare.

Aluko Hope, specialist la spitalul Montefiore din New York, a precizat că o parte din pacienții săi au întâmpinat probleme de memorie, uitând detalii precum un număr de telefon, unde sunt cheile lor sau regulile de bază din trafic.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *