Masuri de relaxare dispuse în mai multe localități din țară. Se redeschid restaurantele, cinematografele și jocurile de noroc.

Măsuri de relaxare, dispuse în județul Olt. Se redeschid restaurantele, cinematografele și jocurile de noroc în Slatina și Caracal, transmite RealitateaPlus. Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență intră în vigoare începând de astăzi, 10 decembrie și a fost luată după scăderea incidenței cazurilor de coronavirus din cele două municipii la sub 3 la mia de locuitori.

Măsurile de relaxare sunt valabile și pentru orașul Corabia și alte 9 localități. Cu toate acestea, spațiile restaurantelor, cafenelelor și barurilor pot fi folosite doar la capacitatea de 30% din capacitate și doar până la ora 23:00. Acolo unde incidența este mai mică sau egală cu 1,5 la mia de locuitori poate fi folosit 50% din spațiu. Incidența cazurilor de coronavirus a ajuns în ultimele zile la 2,7 la mia de locuitori în Slatina și la 2,15 în Caracal.
Sursa dcnews.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *