Oamenii de știință vin cu o nouă serie de descoperiri și spun că au apărut o nouă serie de simptome ale Covid-19 care se manifestă la copii.
Astfel, deși nu apar încă în lista oficială a autorităților sanitare, diareea și vărsăturile ar trebui considerate ca forme oficiale ale prezenței în corp la cei mici a noului coronavirus, spun cercetătorii.

În plină pandemie de SARS-CoV2, medicii sunt asaltați de pacienți cu forme comune ale bolii, precum febră, tuse, dureri de gât sau de cap, iar simptomele descoperite recent ar putea fi trecute cu vedere.

Cercetătorii au descoperit două noi simptome ale Covid-19 la copii
Tusea și febra nu sunt singurele simptome care anunță prezența în organism al noului coronavirus. Acest virus extrem de periculos este anunțat, în ultima perioadă, și de alte manifestări destul de comune.

Recent, oamenii de știință de la Queen’s University din Belfast au ajuns la concluzia că problemele stomacale sunt un simptom al Covid-19 la copii şi au dezvăluit că pare a fi un semn cheie al bolii, scrie The Guardian.

”În grupul nostru, scaunele diareice şi vărsăturile au fost mai predictive decât, să zicem, tusea sau chiar modificările mirosului şi gustului”, a spus dr. Tom Waterfield, autor al cercetării.

Importanța luării în considerare a noilor simptome: ”Ar identifica 76% din cazuri”
Medicul Waterfield și colegii săi au făcut descoperirea după ce au studiat 992 de copii, cu o vârstă medie de 10 ani, dintre care 68 aveau coronavirus.

”Dacă dorim să diagnosticam de fapt infecţia la copii, trebuie să începem să ne uităm la diaree şi vărsături, nu doar la simptomele tractului respirator superior”.

Waterfield a mai afirmat că, luând în considerare cele trei simptome actuale recunoscute, testarea copiilor simptomatici ar identifica 76% din cazuri, presupunând un test perfect precis, în timp ce adăugarea simptomelor gastrointestinale la lista de verificare ar aduce cifra la 97%.

Un alt participant la studiu, Prof. Tim Spector, de la King’s College din Londra, a declarat că descoperirile au apărut în urma cercetărilor efectuate de echipa sa.

”Datele noastre despre aproape 250.000 de copii din aplicaţia Covid pentru studiul simptomelor sugerează că copiii care au fost testaţi pozitiv au o gamă largă de simptome şi că tusea nu este la fel de frecventă la copii ca la adulţi”, a spus acesta.
Sursa fanatik.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *