Aflați de la medicul Gabriel Mitulescu care e modul infailibil de a preveni apariția cancerelor de colon.

Dr Gabriel Mitulescu, doctor în Științe Medicale, medic primar chirurgie generală și chirurgie oncologică, colaborator al Spitalului Clinic Sanador, a discutat, într-un interviu acordat DC News și DC Medical, despre intervențiile de colostomie și ileostomie.

Gabriel Mitulescu a spus că există un mod infailibil de a preveni apariția cancerelor de colon. „Dacă s-ar face sistematic colonoscopie și acei polipi care dau 95-98% din cancerele de colon ar fi extirpați odată cu colonoscopia, de către medicul gastroenterolog, acel pacient nu s-ar mai întâlni cu chirurgul oncolog niciodată”, a spus medicul.

La un moment dat, discuția a ajuns la noul coronavirus, vorbindu-se și despre teama pacienților de a veni la spital odată cu izbucnirea pandemiei.

„Nu există pacient internat în spital, la Sanador, care să nu fie testat. Noi, ca personal, suntem testați la maxim o săptămână”, a explicat Gabriel Mitulescu. De asemenea, acesta a spus că e purtat și echipamentul de protecție.

„Am avut pacienți care au amânat”, a spus acesta cu privire la teama unor români de spitale în contextul pandemiei.
Sursa dcnews.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *