Chiar dacă prețurile alimentelor au explodat, se pare că Guvernul nu se poate ține de cuvânt cu mărirea cu 40% a pensiilor,relateaza secretele.news

Ministrul Finanțelor spune că nu sunt bani pentru mărirea pensiilor.

Dacă până acum pensionarii au visat că vor avea bani mai mulți în buzunar, visul s-a spulberat. Și asta pentru că Guvernul nu are bani ca să le mărească cu 40% așa cum a promis. „Creșterea pensiilor nu avea nici o sursă de finanțare. Chiar și dacă am fi avut o creștere economică, tot ar fi fost o bombă pentru buget. Noi nu facem lucruri populiste.

Nu putem să discutăm despre pensii fără să vorbim despre investiții. Acel 10 la sută înseamnă un punct procentual la buget, care este enorm”, a declarat ministrul Finanțelor, Florin Câțu.

Totodată, acesta susține că singura creștere a pensiilor în acest caz poate fi de doar 10%, altfel România s-ar lovi de un dezastru: „Înţelegem foarte bine că există această problemă şi pentru pensionarii din România. Nu este doar un lucru populist ceea ce facem, această creştere de 10%, este şi o datorie morală. Dar acest 10% este ce se poate face acum. (…) 10% înseamnă anul viitor un punct procentual creştere a cheltuielilor bugetare, deci chiar şi 10% înseamnă foarte mult, iar 40% înseamnă România izolată în faţa investitorilor străini. Rămânem izolaţi.

Este un cost mult prea mare, pe care nu putem să-l ducem. 40% era un risc major pentru stabilitatea economică într-o perioadă de creştere economică cu 4%. Într-o perioadă de criză economică globală, aşa ceva este dezastru pentru România”, a declarat ministrul Finanțelor.

În aceste condiții, pensionarii vor să iasă în stradă în septembrie, pentru a-I determina pe guvernanți să se țină de cuvânt. (C.L.)


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *