Ați auzit probabil în ultimele săptămâni avertismente date de autorități privind supra aglomerarea secțiilor de ATI cu pacienți bolnavi de coronavirus. Orice om care a trecut de clasa a doua înțelege că e imposibil ca într-o țară cu peste 4.000 de paturi de ATI și doar 250 de infectați internați secțiile să fie supra aglomerate. De ce continuă autoritățile cu aceste informații? Nimic mai simplu. Unele secții ATI au capacități infime. Prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avrămescu, face apel la populaţie să aibă încredere în măsurile dispuse de autorităţi şi nu în fake-news-uri ”promovate de unii care până acum au stat ascunşi iar acum vor să câştige capital”, atrăgând atenţia că numărul paturilor libere din spitalele din acest judeţ este tot mai redus, conform News.ro.

Potrivit prefectului Gabriel Avrămescu, în spitalele din Galaţi, mai sunt disponibile la acest moment 43 de paturi pentru adulţi, incluzând spitalul din Tecuci, şi 8 pentru copii.

”Avem din ce în ce mai puţine paturi în spitale. Avem în acest moment, 43 de paturi libere pentru adulţi, aici incluzând şi municipiul Tecuci, şi 8 paturi pentru copii. În ATI, în Spitalul Judeţean, pot fi primiţi maxim 7 pacienţi, acum sunt 6. Facem apel catre toţi locuitorii Galaţiului la responsabilitate, să aibă încredere în măsurile dispuse de autorităţi, să poarte mască şi să nu se încreadă în fake news-urile lansate de unii care până acum au stat ascunşi şi au ieşit acum la lumină ca să câştige capital. E strict vorba de sănătate publică şi doar prin încrederea în autorităţi şi în măsurile dispuse vom reuşi să trecem peste această situaţie care ne încearcă”, a declarat pentru News.ro prefectul de Galaţi Gabriel Avrămescu.

În Galaţi sunt, conform ultimei raportări, 1071 de bolnavi de coronavirus de la debutul pandemiei dintr-un total de 10.400 de teste efectuate. 663 de gălăţeni s-au vindecat, însă 94 au decedat, cele mai multe decese înregistrându-se în rândul bătrânilor care proveneau din azilurile Sfântul Spiridon şi Sfântul Ilie din municipiu. Ultimul focar înregistrat la Galaţi este izbucnit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf.Apostol Andrei unde luni erau 38 de cadre medicale infectate şi mai mulţi pacienţi, al căror număr autorităţile nu l-au precizat clar până acum.
Sursa stiripesurse.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *