Directorul economic al Spitalului din Deva, a mărturisit că ”cei 1.200 de oameni ai personalului medical au tratat doar 97 de oameni, dintre care peste 80% asimptomatici”, în condițiile în care ceilalți bolnavi nu au unde să se trateze.

Directorul economic al Spitalului Județean Deva confirmă că unitatea medicală a stat mai mult goală, pentru că a fost obligată să trateze numai pacienții cu coronavirus.

”Nu mai pot să tac. Spitalul din Deva, cu peste 700 paturi și un personal de peste 1.200 de oameni, tratează 97 de bolnavi COVID, din care peste 80% asimptomatici. Adevărații bolnavi mor cu zile, cerșind ajutor pe la porțile spitalelor apropiate… Cât va mai rabdă pământul???”,a spus Corina Laura Feier, pentru Libertatea.

 

Secții goale, bolnavi pe la uși

“Au fost secții întregi goale, specialiști în alte afecțiuni care pur și simplu nu au avut ce să facă. În tot acest timp, oameni cu boli grave nu au fost primiți în spital. Așa prevede legea, nu am avut ce face. Am exemplul unei prietene. Aceasta avea pneumonie și nu avea unde să se ducă să fie tratată”, spune Corina Laura Feier.

“Sunt fapte, așa au fost făcute regulile. Nu știm de ce și nici nu cred că suntem singurii din țară”, adaugă directorul economic al spitalului din Deva.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *