Poliţiştii au amendat vineri, cu suma totală de 80.000 de lei, nouă persoane care au ieşit să petreacă împreună 1 Mai în aer liber, la Osica de Sus, după ce aceştia au postat imagini de ieşirea la iarbă verde pe o reţea de socializare, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.

Tinerii ieșiți să petreacă în aer liber au fost sancţionați pentru nerespectarea distanţării sociale deoarece au format un grup mai mare de trei persoane. Poliţiştii s-au autosesizat în urma imaginilor apărute pe o reţea de socializare.

„În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Osica, cu sprijinul jandarmilor olteni, au fost identificate 9 persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 36 de ani, toate din comuna Osica de Sus. Două dintre persoanele identificate sunt minore. Astfel, la data de 1 mai a.c., aceştia au încălcat măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv măsura distanţării sociale, prin formarea unui grup mai mare de trei persoane. Poliţiştii au sancţionat contravenţional cele 9 persoane, cu amenzi în valoare totală de 80.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.2/ 2020”, a precizat Alexandra Dicu, potrivit Agerpres.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *