Pepe a fost amendat în Noaptea de Înviere, când a mers să ia Lumină. Artistul a ieșit din casă după miezul nopții și a fost gășit de polițiști aproape de biserică. A reușit să ia Lumină, dar s-a ales și cu amendă contravențională, pentru că nu avea asupra lui declarația pe propria răspundere.

În noaptea de Înviere, Pepe s-a aflat pe lista celor amendați de polițiști. Artistul nu a primit Sfânta Lumină de la voluntarii care au împărțit-o în toate parohiile, pentru că nu a fost atent când au ajuns la el acasă. Așa că, a așteptat să se termine slujba de Înviere și s-a dus la biserică să ia Lumină.

Îmbrăcat lejer, în pantaloni scurți de trening, maiou, și încălțat în papuci, Pepe a mers de acasă doar câțiva metri, întrucât locuiește foarte aproape de biserică. Din păcate pentu el, polițiștii au fost în zonă, l-au văzut și i-au cerut buletinul și declarația pe propria răspundere.

A încălcat ordonanța de urgență
Pentru că locuiește foarte aproape de biserică, Pepe a considerat că nu este necesară declarația pe propria răspundere, așa că, polițiștii i-au dat amendă contravențională. În plus, accesul pe stradă, după ora 22.00, este strict interzis, decât în situații de forță majoră, dar în cazul artistului nu se aplica.

Așa că, Pepe a încălcat regulamentul de două ori. Odată pentru că a ieșit din casă fără declarația pe propria răspundere și apoi pentru că a fost surprins pe stradă după ora 22.00,relateaza stirimondene.fanatik.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *