Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, una dintre adolescentele pe care Gheorghe Dincă a spus că le-a ucis, a declarat că nu crede nimic din ce a spus fiica presupusului criminal din Caracal.

„Femeia asta minte cum respiră. Cum adică a trecut pe lângă casa lui taică-su și nu a oprit? Dacă mergi din Dăbuleni spre Timișoara nu treci pe acolo, aia e o stradă lăturalnică. Oamenii aceștia știu foarte bine de apucăturile lui Dincă. Sunt convins că ascund ceva. Cum nu știau de apucăturile lui taică-su de acum zece ani”, a spus unchiul Alexandrei Măceșanu, scrie fabricatinromania.info

Alexandru Cumpănașu a mai spus că el crede că Daniela Dincă „este în cârdășie” cu tatăl ei, iar procurorii au făcut o înțelegere cu această familie.

„Ea este în cârdășie cu taică-su, iar procurorii au făcut o înțelegere cu familia ca să li se potrivească lor perfect rețeta de omor. Procurorii au o singură variantă. Ăsta a omorât două fete, acesta-i cazul, s-a terminat. Dacă la Alexandra s-au mai legat de dinți, la Luiza nu avem nimic. A apărut nevastă-sa și a spus că a fost în ziua aia, nu a intrat în casă, dar a văzut butoiul”, a mai spus unchiul Alexandrei Măceșanu.

„La audieri, nevastă-sa a zis că în ziua în care a venit a primit-o cu flori, deci era un romantic, i-a mai dat vreo două palme, ea n-a intrat în casă, doar în curte și a văzut butoiul. Îl întreabă pe Dincă „dar cu cenușa asta ce e?” Asta a declarat ea. După ce a primit-o cu flori și i-a dat două palme, pe ea o interesa ce era cu cenușa din butoi. Și apoi ea a plecat din Caracal la băiatul din Arad”, a mai spus Cumpănașu.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *