Întreaga viață a omului credincios se află sub semnul lucrării lui Dumnezeu. De aceea, acesta trebuie să țină cont de anumite reguli atât în viață cât și în casa în care locuiește pentru a fi plăcut Domnului.

O candelă va sta mereu aprinsă în fața icoanei

Esențial este, spun sfinții părinți, ca atunci când vă mutați în casă nouă să faceti o slujbă și să vă alegeți un sfânt ocrotitor al locuinței.

Acesta va păzi casa și o va feri de toate relele și chiar de hoți.

Bineînțeles că icoana sfântului ocrotitor, care trebuie să fie mare, va fi așezată la loc de cinste și va avea întotdeauna așezată în fața ei o candelă.

Sfinții ocrotitori vor fi cinstiți în mod deosebit mai ales când sunt prăznuiți, aceasta devenid și ziua hramului casei. În ziua sărbătorii, familia va putea invita la masa rude, vecini, dar și săraci.

Păstrați ordinea și curățenia

De asemenea, în casă trebuie să fie mereu ordine și curățenie, întocmai ca în biserici și mănăstiri.

Mare atenție însă!

A fi curat nu înseamnă să îi fie fie frică cuiva să calce pe covor! Totodată, casa unui creștin nu trebuie să fie mult prea luxoasă și plină de obiecte de preț. Nu ne închinăm idolilor, ci doar lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând, certurile trebuie îndepărtate din casă, unde e necesar să domnească dragostea și mărinimia.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *