Vă doriți cu tot sufletul să vă găsiți jumătatea, apoi să plecați la un drum frumos împreună? Cel mai indicat este să începeți să țineți post în fiecare săptămână și în același timp să rostiți o rugăciune către Dumnezeu Tatăl, care vă va rezolva toate problemele.

Citeste aici rugaciunea de multumire-Rugăciune de mulțumire către Dumnezeu Tatăl

“Atotbunule Doamne! Ştiu că fericirea mea cea mare stă în a Te iubi cu tot sufletul meu şi cu toată inima mea şi în a împlini întru totul sfântă voia Ta. Aşadar, Tu Însuţi îndrumă, Dumnezeule, sufletul meu şi umple inima mea: vreau să Îţi plac doar Ţie, fiindcă Tu eşti Ziditorul meu şi Dumnezeul meu. Păzeşte-mă de trufie şi de iubirea de sine: să mă împodobească priceperea, smerenia şi curăţia.

Lenevirea îţi e urâtă şi naşte patimi: Tu dă-mi hărnicie şi binecuvântează ostenelile mele. Iar întrucât legea Ta porunceşte ca oamenii să trăiască în căsnicie cinstită, adu-mă, Părinte Sfinte, la această chemare sfinţită de către Tine, fiindcă Tu ai zis: „Nu este bine ca omul să fie singur” şi făcându-i lui femeia ca să-i fie ajutor le-ai dat binecuvântare să crească, să se înmulţească şi să umple pământul.

Auzi smerita mea rugăciune, care se înalţă către Tine din adâncul inimii de fecioară: dă-mi soţ cinstit şi binecredincios, ca să Te preaslăvesc în dragoste şi înţelegere împreună cu el pe Tine, Dumnezeul Cel Milostiv, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Felicia Iederă


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *