Prosoapele de bucătărie, săracele, sunt supuse de cele mai multe ori la tratamente „barbare”.

Fie că ștergem farfuriile, ne ștergem pe mâini în timp ce gătim, curățăm blatul de lucru sau chiar aragazul, prosoapele din bucătărie se pătează îngrozitor.

De cele mai multe ori petele nu ies nici măcar la mașina de spălat și suntem nevoiți să le aruncăm și să cumpărăm altele noi.

Prosoapele ar trebui spălate, totuși, cu un detergent dezinfectant, la temperatui de 80 de grade Celsius. Folosește si balsam, însa ai grijă să le clătești apoi foarte bine. Însă, dacă îți dorești metode mai naturale, avem câteva soluții pentru tine!

Săpun de casă și o pungă obișnuită de plastic.

– Înmoaie prosoapele în apă caldă, stoarce-le și apoi săpunește-le bine.

– Pune prosoapele în pungă, fără să o închizi și bagă-le în cuptorul cu microunde.

– Alege o temperatură medie și setează timpul la 1.5 minute.

– Scoate prosoapele din cuptorul cu microunde, cu ajutorul cleștilor. Atenție sunt fierbinți!

– La final, clătește-le în apă caldă.

Soluție împotriva petelor de pe prosoape

Prepară un amestec de 1:1 din apă și amoniac, după care toarnă-l pe pată și, după câteva minute, pune prosopul în mașina de spălat, folosind programul obișnuit.

O altă variantă este amestecul de apă și sare. Prepară un amestec dintr-un litru de apă și două linguri de sare grunjoasă, după care înmoaie prosopul în acest amestec. Nu spăla prosopul în apă fierbinte, este psoibil să se decoloreze!

Dacă vrei să redai culoarea de odinioară a prosoapelor ai nevoie de:

– 250 ml alcool etilic

– Două linguri de bicarbonat de sodiu

– Apă fierbinte

Poți opta pentru această variantă, dacă vrei să speli prosoapele manual, însă poți merge pe aceeași variantă și dacă vrei să te ajute mașina de spălat.

Publicitate

Prepară amestecul și pune-l peste prosoape, în mașina de spălat, apoi seteaz-o la program scurt.

Ce spui, te-au ajutat sfaturile noastre? Tu cum scoți petele de pe prosoape și cum le menți curate?


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *