Actorul Mitică Popescu, în vârstă de 86 de ani, a încetat din viaţă, marți, din cauza unor afecțiuni grave, conform familiei sale. Mitică Popescu va rămâne în memoria publicului drept Cocoşilă, rol memorabil în filmul „Moromeţii” de Stere Gulea.

Conform surselor citate, actorul Mitică Popescu era internat din luna decembrie la Spitalul Elias. De altfel, reprezentanții spitalului au fost cei care au anunțat decesul actorului.

Ulterior, familia actorului a transmis că Mitică Popescu s-a stins din viață „după afecțiuni grave și o suferință de scurtă durată”.

„Îndrăgitul actor Mitică Popescu s-a stins din viață după afecțiuni grave și o suferință de scurtă durată. A înfruntat totul până în ultimele clipe cu curaj și cu simțul umorului care l-a făcut atât de deosebit printre „monștrii sacri” ai teatrului și filmului românesc.
S-a încercat tot posibilul de către personalul medical, care merită recunoștință, dar boala n-a putut fi învinsă.
Mitică Popescu și-a trăit ultimii ani din viață cu demnitate și în confortul meritat după o îndelungată carieră de succes.
Chiar dacă a mai avut puține apariții publice, s-a bucurat tot timpul de dragostea și admirația tuturor celor care l-au cunoscut sau întâlnit, de respectul și prietenia unanimă a membrilor activi din galeria clubului Rapid București, de afecțiunea și căldura familiei care i-a fost mereu alături”, arată familia actorului într-un comunicat transmis HotNews.ro.
Mitică Popescu împlinise 86 de ani în 2 decembrie.

Cea mai mare parte a carierei a jucat pe scena Teatrului Mic
Actorul Mitică Popescu s-a născut în 2 decembrie 1936, la Bucureşti. În 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti.

A urcat pe scena Teatrului Naţional ”Mihai Eminescu” din Timişoara, dar a jucat şi la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, scrie Agerpres, citând cinemagia.ro.

 

În biografia sa se menţionează şi faptul că a fost închis la Jilava, apoi la Periprava, în închisoarea din Balta Brăilei, la Salcia, într-o colonie de muncă, unde a lucrat la dig, la canalele de desecare. În noiembrie 1961, a fosteliberat din închisoare, scrie News.ro. În anul 1963, i s-a permis să dea un nou examen la Teatru, graţie unor oameni care l-au apreciat în primii doi ani de facultate iar în anul 1967, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti.

 

A debutat la Teatrul Mic din Bucureşti, în 1973, în piesa ”Philadelphia eşti a mea” de Brian Friel, în regia Soranei Coroamă Stanca. În anul următor a jucat în spectacolul ”Matca” de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata actriţă Leopoldina Bălănuţă, care i-a fost soţie din 1977. A rămas fidel acestui teatru, unde a jucat până în 2010.

 

Cea mai mare parte a carierei, actorul Mitică Popescu a jucat pe scena Teatrului Mic.

 

A realizat roluri de excepţie în piesele de teatru ”Cititorul de contor” de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ”Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ”Maestrul şi Margareta” de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ”Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ”O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord” de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoş Galgoţiu), ”Pescăruşul” de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), ”Cum vă place” de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ”Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ”Şcoala femeilor” de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ”Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ”Alex şi Morris” de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ştefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ”Colonia îngerilor” de Ştefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).

Cocoșilă în „Moromeții”

Memorabil, în cariera sa cinematografică, rămâne rolul lui Cocoşilă din filmul ”Moromeţii”, de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu. Un alt rol de referinţă este cel din filmul ”Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului ”Nişte ţărani” de Dinu Săraru, în care Mitică Popescu are o apariţie de neuitat.

 

Filmografia sa mai include roluri în filme precum ”Stejar, extremă urgenţă” (regia Dinu Cocea, 1973), ”Mere roşii” (regia Alexandru Tatos, 1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), ”Înghiţitorul de săbii” (regia Alexa Visarion, 1981), ”Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), ”Căsătorie cu repetiţie” (regia Virgil Calotescu, 1985), ”Secretul armei…secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Şerban Marinescu, 1993), ”Dulcea saună a morţii” (regia Andrei Blaier, 2003), ”Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006), ”Ticăloşii” (regia Şerban Marinescu, 2007) sau ”Umilinţă” (regia Cătălin Apostol, 2011), conform site-ului imdb.com.

A fost prezentatorul uneia dintre cele mai longevive producţii TVR, emisiunea ”D’ale lui Mitică”, difuzată din 1999 la postul TVR 2.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *