Flavia Groșan, medic pneumolog care a devenit extrem de populară după ce a declarat că a descoperit o schemă de tratament “minune” împotriva infecției declanșată de SARS-CoV-2, a declarat luni că: “eu vreau ca oamenii să nu ajungă la terapia intensivă, mă interesează ce se întâmplă până în acest moment”.

Medicul a declarat că nu a făcut nimic special în tot acest an de când a început pandemia, declarând că a vindecat, însă, mii de pacienți.

Groșan a devenit o figură extrem de populară, iar luni, chiar realizatorul Mihai Gâdea, a făcut un gest de afecțiune față de ea.

Flavia Groșan vorbește despre schema “minune” de tratament: “Eu vreau ca oamenii să nu ajungă la ATI”
“A fost o discuție amiabilă, elegantă, între colegi (n.red. la Colegiul Medicilor) cu mulți dintre ei mă cunoșteam de mulți ani. Ei au înțeles mesajul transmis de mine, eu am înțeles mesajul lor, în joc e viața bolnavilor, nu interesele mele.

Eu le-am explicat de ce se ajunge la terapie intensivă, terapia nu este o problemă, este o chestiune de groază, nu mulți știu să o facă bine, eu zic să nu ajungem acolo.

Eu am identificat multe cauze, la începutul pandemiei am spus, nimeni dintre pacienții mor nu vor ajunge să ia măști cu oxigen. De ce unii ajung și alții nu ajung…sunt multe cauze. La începutul pandemiei le-am spus, ‘la primele simptome, mă sunați’.

Este o pneuomonie severă…mă rog, și aici depinde cât este de severă, dar coboară repede la plămâni, asta e particularitatea coronavirusului.

Vă dați seama că eu când făceam online acolo erau trei-patru-cinci pacienți simultan, membri ai unei familii, dar eu nu am timp să număr cazurile, ăsta nu e rolul meu, eu trebuie să intervin rapid, să vindec oamenii.

Din toți pacienții pe care i-am avut, am avut un singur deces, un senior de peste 80 de ani, l-am pierdut în spital, am început eu tratamentul, familia a spus că nu merge, l-au dus la spital și a murit.

Mai știu eu două cazuri care au mers foarte bine, saturație 91%, au avut ceva reacții adverse, probabil, au ajuns la spital și tot acolo sunt și acum, au trecut vreo trei săptămâni.

Știți, nu aș vrea să mai vorbesc despre terapia intensivă, eu am concepția mea despre oxigen, eu încerc să scot pacienții de pe oxigen, vreau ca organismul lor să ia conducerea corpului, creierul să conducă corpul, acestea sunt concepțiile mele.

Absolut, terapia intensivă este utilă, există specialitate care să nu aibă legătură cu terapia intensivă? Sunt alte criterii acolo, eu mi-am propus ca nimeni să nu ajungă cu mască CPAP, asta mi-am propus eu când m-am luat la trântă cu covidul.

Eu am respectat legile fizicii și decența umană, e o schemă de tratament folosită de foarte mulți ani, învățată în facultate, cum se tratează o infectie. Îmi urmăresc parametri vitali și pot să fac lucrurile în online perfect.

Eu folosesc medicamente clasice, găsite în toate farmaciile din România. Nu vreau să fac schema publică, fiecare medicament are un rol, dacă unul nu este luat, îmi dezechilibrează schema.

Eu asta fac în funcție de pacient, adaptez schema în funcție de vârsta pacientului. Eu v-am spus, tratamentul este biologic și fiziopatologic”, a declarat Flavia Groșan la RTV.

Medicul Groșan: “Nu a interesat pe nimeni schema mea de tratament”
Victor Ciutacu “Nu a interesat pe nimeni schema de tratament și doar ați fost întrebată despre declarațiile făcute la adresa colegilor medici?”

“Nu, nu au întrebat nimeni, eu nu am spus, prefer să rămân o alternativă. Eu am atacat global anumite medicamente care nu îmi plac că au reacții adverse.

Schema mea circulă peste tot în țară, mii de pacienți o folosesc. Societatea Română de Pneumologie s-a dezis de mine…despre ce vorbim?

Sunt de vină și pentru campania de vaccinare, acum nu mai vor oamenii nici vaccinare, nu mai vor în spitale, nu mai vor oxigen, nu mai vor vaccin. Este liber la opinii, nu? Eu o să fac ceea ce știu, o să tratez pacienții.

Deocamdată nu m-am vaccinat, dar s-a vaccinat tata, un senior de 83 de ani a făcut și rapelul. Mai stăm un pic, când va fi obligatoriu, ne vaccinăm. Tatăl meu nu a avut niciun fel de reacție adversă, nu mai țin minte exact dacă cu Pfizer sau cu AstraZeneca.

Am tratat pacienți cu reacții adverse după vaccin, cu febră, simulează foarte bine covidul, mai ales după prima doză, la mine au ajuns doar trei-patru cazuri.

Nu sunt împotriva vaccinării, dar momentan mai stau, dacă o să trebuiască să plec, ce știu eu? Multe am citit despre vaccin, dacă ar fi să mă iau după ce am citit, mă strânge în spate, nu m-aș vaccina niciodată”, a adăugat Groșan.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *