Un mesaj intern al copreședintelui AUR, George Simion, în care acesta încearcă să le explice membrilor tensiunile din interiorul partidului a ieșit la iveală. Simion consideră tot ceea ce se întâmplă în aceste zile face parte din Operațiunea ”Revanșa Sistemului” și recunoaște că AUR a băgat în Parlament mulți oameni cu probleme.

„Acest mesaj este unul strict intern, pentru membrii AUR, va rog sa nu-l distribuiti mai departe, este doar pentru urechile si ochii vostri. Astazi, 13 februarie, si maine sunt prezenti la Bucuresti reprezentantii nostri teritoriali care ne-au confirmat deja ceea ce stiam de la inceputul anului: este in curs o uriasa operatiune pentru scindarea si discreditarea AUR.

Criminalul Francisc Toba, cel de care noi ne-am dezis si am cerut invalidarea mandatului sau de parlamentar cand am aflat de atrocitatile comise in timpul Revolutiei, suna la reprezentantii nostri din teritoriu si le propune avantaje materiale in schimbul trecerii lor la Partidul Neamul Romanesc, condus de fostul pesedist Ninel Peia, un individ profund corupt.

Aceleasi metode se intampla asupra parlamentarilor nostri, li se ofera beneficii materiale, interventii in justitie si alte interventii si beneficii, inclusiv din partea unor indivizi care pretind ca ar fi agenti sau colaboratori ai serviciilor de informatii. De asta tot scandalul si cu Diana. Eu am tot incercat sa aplanez conflicte. Ei i s-a promis functia de presedinte de partid, dar acesti talhari nu vor face asta. Singurul lor scop este sa creeze o scindare, o alta formatiune santajabila care sa fie pe placul sistemului.

(…) Dupa acest scandal s-a aruncat cu multa mizerie in mine, ca sunt tradator, ca sunt homosexual, mi s-a pus un GPS cu transmitator in masina, cate si mai cate mizerii. O sa se incearca din nou discreditarea noastra. Fix in aceste zile se intampla operatiunea ‘Revansa sistemului’”, a sustinut Simion.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *