Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a declarat joi seara că va continua seria de proteste la adresa ministrului Sănătăţii şi a coaliţiei, precizând că AUR este singurul partid care tine cu românii.
”Trăim într-o dictatură militară în continuare. Am văzut că suntem conduși de Arafat și ISU. Am văzut că nu are nimeni voie să-i ceara demisia lui Voiculescu. Noi permanent luăm atitudine, protestăm față de ceea ce se întâmplă în societate. Am văzut că ministrul Sănătății nu a venit cu măsuri după tragedia de la Balş. O să continuăm seria de proteste la adresa ministrului Voiculescu și a coaliției.

Vedem că sunt interese mari să rămână ministrul Sănătății. Şase la sută din buget va merge la Ministerul Sănătății. Ce va face domnul Voiculescu cu aceşti bani? Îi direcționează către grupurile mari de industrie farmaceutică.

De 31 de ani plătim taxe, impozite, asigurări de sănătate și nu vedem nicio îmbunătățire în sistemul sanitar. Nu e în interesul românilor să-l aibă pe Voiculescu ministru. Noi suntem singurii care ținem cu românii. O mare parte din bugetul țării merge câtre Ministerul Sănătăţii si noi murim în spitale. AUR stă ca un ghimpe pentru sistem”, a declarat liderul AUR George Simion la România Tv.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *