Deputatul AUR Dan Tănasă a anunțat, miercuri, la B1 TV, că, pe lângă senatoarea Șoșoacă, a mai fost exclus un parlamentar al formațiunii care avea probleme penale.

„Doamna Șoșoacă va părăsi toate funcțiile pr care le fdeținea din postura de parlamentar AUR.

Am decis să-l excludem și pe deputatul cu probleme penale. Sunt excluderi, nu sunt parlamentari care au fost cumpărați”, a anunțat parlamentarul AUR.

Preşedintele AUR Bihor, Mihai Lasca, ales deputat la alegerile parlamentare, a fost condamnat penal pentru loviri şi judecat pentru constituirea unui grup criminal organizat.

Orădeanul în vârstă de 40 ani, patron al unei firme de pază, a fost trimis în judecată într-un dosar al procurorilor DIICOT pentru constituire de grup criminal organizat care avea ca scop racolarea de persoane afro-asiatice aflate în România şi călăuzirea lor în Ungaria.

În rechizitoriul procurorilor DIICOT sunt citate o serie de discuţii telefonice în care Lasca vorbea cu complicii săi despre „oile ălea negre” sau „mieluşeii ăia negri”, care vor veni „în flux normal” şi în număr mare pentru a fi scoase din ţară, având „vreo şaizeci pe stoc, şaptezeci de miei. Şi după aia mai culeg”.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *