Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, ministrul Sănătății a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre incendiul de la Matei Balș. Pentru că nu și-a dat demisia pe care partidul AUR a cerut-o încă de vineri, la câteva ore de la tragedie, George Simion a ieșit la protest. În jurul orei 17, mai mulți oameni s-au adunat în fața spitalului Matei Balș și, ulterior, în fața clădirii Ministerului Sănătății. Ulterior, George Simion l-a prins pe Vlad Voiculescu cu minciuna.

George Simion l-a prins pe Vlad Voiculescu cu minciuna
Liderul partidului AUR s-a declarat extrem de furios pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. Acesta urma să se întâlnească cu el după protestul organizat la ora 17, dar a aflat o veste proastă. Cu toate că ministrul i-ar fi promis că îl primește la discuții, jandarmeria i-a dat un mesaj trist lui George Simion. La scurt timp după ce întâlnirea lor a fost stabilită, Vlad Voiculescu a anulat-o.

”Ce se întâmplă cu Vlad Voiculescu este de domeniul fantasticului. A ținut o conferință de presă de peste o oră și ceva, în care a făcut aceleași promisiuni pe care le-am auzit de sute de ori până acum. A spus că protestul nostru este politic, dar nu are nicio problemă să ne primească. A spus că va rămâne la Minister în noaptea asta, până seara târziu.

Vrem să intrăm, am făcut delegația AUR, să ne primească. Vlad Voiculescu a spus că ne primește. Surpriză: după 15 minute am primit un mesaj că nu mai e în minister, cum a spus la conferința de presă. Nu e posibil așa ceva. Tocmai a ieșit să spună cât de bine e intenționat, dar a mințit groaznic.

Suntem de ore bune în stradă, am stat la Minister si la Matei Balș. Sunt foarte supărat, sunt nervos. A mințit groaznic! Nu e posibil să avem un astfel de ministru care își bate joc de noi, de oamenii care așteptau în față să fie primiți, așa cum a anunțat în fața presei. Să își asume responsabilitatea politică.

Ne așteptam sa ne primească la discuții, așa cum ne-a promis. După conferință, jandarmii ne-au spus că a plecat împreună cu cabinetul lui. A plecat într-un mod specific lui Ceaușescu, care a plecat din aceași clădire cu elicopterul. Domnule Voiculescu, ați spus în fața poporului român că ne primiți”, a mărturisit George Simion pe Facebook.

George Simion, amenințări către Vlad Voiculescu
Pentru că nu și-a respectat cuvântul dat și a mințit când le-a spus că îi așteaptă la discuții, George Simion a recunoscut că s-a înfuriat de lipsa de neseriozitate și l-a amenințat pe Vlad Voiculescu. Acesta vrea să vadă că se ține de promisiunile făcute poporului român. Dacă nu, umilința sa va fi publică.

”Am cerut demisia, vrem să dialogăm, să ne dați o perspectivă de timp. Ați venit cu chestii pe care vi le asumați, vrem să vedem dacă se întâmplă sau nu. Vlad, Klaus Iohannis era la schi. Dacă nu se întâmplă ce zici, când îți dai demisia? Ar trebui să ți-o dai acum. Mai sunt alți experți la sănătate.

Tu ai spus că ne aștepți, că stai până târziu. Ai spus o mare minciună. Mâine venim cu o delegație de deputați și parlamentari. Vrem să construim un spital de mâine. Dacă nu ne primești, o să proiectăm pe clădire declarația ta în care ai spus cât de mult o să muncești. Tu ai mințit poporul român, nu îți bate joc ca Raed Arafat și Klaus Iohannis.

Avem voie să protestăm, sunt mândru de cei care au ieșit azi în stradă. Românii se trezesc, am 8400 de oameni în live. Abia începe lupta, nu ne trebuie banii lor. AUR renunță la banii care se alocă partidelor politice. Nu sunt puțini, partidele iau bani de la Stat. 4 milioane de euro putem primi și noi, dar i-am refuzat.

Vrem să dăm banii pentru construcția unui spital. Asta voiam să vorbim cu tine, Vlad Voiculescu. Suntem parlamentari și deputați ai României, o să venim zi de zi în fața ministerului dacă în halul acesta poți să minți. Cât mai așteptăm să murim arși în spitale? Cât mai așteptăm să plătim taxe și impozite?”, a mărturisit George Simion pe liveul făcut pe Facebook sâmbătă noapte.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *