NINSORI până în 12 ianuarie 2021. Alerta meteo de ninsori e valabilă de astăzi, de la ora 23:00, până în 12 ianuarie 2021, la ora 06:00. Informarea vizează jumătatea de sud a țării. Meteorologii anunță precipitații mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului și polei.

”În intervalul menționat, în jumătatea de sud a țării precipitațiile se vor extinde treptat și se vor acumula cantități, local de peste 20…30 l/mp. Va ninge pe arii mai extinse și însemnat cantitativ, în special în noaptea de duminică spre luni (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de luni (11 ianuarie) când se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vor fi și intervale cu ploaie și lapoviță și se va forma polei.

Din dimineața zilei de luni (11 ianuarie) vântul se va intensifica treptat, local vor fi rafale de 40…50 km/h, iar la munte, la altitudini de peste 1700 m se vor depăși 60 …70 km/h și va fi viscol.” anunță ANM.

Meteorologii notează că ”probabilitatea de apariție a intervalelor de timp cu precipitații va fi ridicată pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, iar din a doua parte a acesteia vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată.”

 


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *