Premierul Ludovic Orban a oferit o scenă mai rar întâlnită, mai ales la nivel guvernamental. Orban a participat la Orban la recepția lucrărilor de modernizare DN5 București – Adunații Copăceni, județul Giurgiu, ulterior având loc o conferință de presă la care au participat și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, dar și alți lideri ai PNL.

UPDATE: Surse apropiate premierului susțin că plecarea intempestivă nu a avut legătură cu vreo supărare sau altceva de acest gen, ci cu iminenta plecare spre Constanța cu un avion care îl aștepta pe Ludovic Orban aflat în întârziere.

La un moment dat, jurnaliștii au întrebat cum se vor realiza cei 1000 de kilometri de autostradă promiși de PNL în programul de guvernare, iar Ludovic Orban i-a cedat cuvântul ministrului Transporturilor pentru a detalia.

Pentru că răspunsul lui Bode i s-a părut cam lung, premierul Ludovic Orban s-a întors cu spatele și a plecat. Toți cei prezenți s-au blocat, inclusiv Lucian Bode, cel care și-a întrerupt declarația și se uita după Ludovic Orban întrebând ”S-a încheiat?”.

Toți oficialii s-au întors cu spatele și l-au urmat pe Orban, asta deși jurnaliștii încă adresau întrebări.
Sursa stiripesurse.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *