Piaţa Crângaşi din Capitală a devenit, luni dimineaţă, un loc al disperării: peste 100 de comercianţi s-au luat la ceartă cu administraţia pieţei, obligată de Guvern să închidă acest spaţiu comercial.

Oamenii se plâng că, dacă nu-şi mai pot vinde produsele, vor ajunge pe drumuri şi vor muri de foame. Cât priveşte vânzarea în stradă, ei spun că, în condiţii de iarnă, fructele şi legumele se vor strica iar ei se vor îmbolnăvi şi vor ajunge în spital.

În plus, cei care comercializează mezeluri afirmă că, pur şi simplu, nu-şi pot desfăşura activitatea în stradă, din punct de vedere legal şi sanitar. Pentru calmarea spiritelor a fost chemată Poliţia.

Scandal şi la Piatra Neamţ. Comercianţii disperaţi cer intervenţia primarului
Comercianţii scandalizaţi de ultimele decizii ale Guvernului Orban s-au strâns, luni dimineaţă, în Piaţa Centrală din municipiu, închisă ca urmare a măsurilor luate de autorităţi împotriva pandemiei de coronavirus.

Ei au încercat să convingă administraţia pieţei să îi lase să îşi comercializeze produsele, această activitate fiind cea care le asigură subzistenţa. Oamenii s-au strâns în hală, lăsându-şi produsele afară şi au încercat să găsească înţelegere la oficialităţi.

Pentru că nu au primit satisfacţie, ei au scandat „Să vină primarul”, refuzând să părăsească locaţia.

Singurele pieţe care îşi pot desfăşura activitatea în noile condiţii dispuse de autorităţi sunt cele care au pereţi demontabili şi care permit scoaterea tarabelor în exterior.

Timişoara: comercianţii din pieţe au vrut să-l „colinde” pe primarul Dominic Fritz
Măsura închiderii piețelor i-a scos în stradă şi pe micii producători şi comercianţi din municipiul de pe Bega.

Câteva zeci de oamenii care vând în Piața Iosefin s-au adunat pentru a protesta împotriva deciziei Comitetului pentru Situații de Urgență.

Piața Iosefin din Timișoara e acoperită, iar comercianții se văd nevoiți să stea acum în frig, dacă vor să vândă.

Ei au vrut, la un moment dat, să meargă la Primăria Timișoara să protesteze și acolo, după ce primarul Dominic Fritz a decis ca ei să poată vinde în exterior, la tarabe sau căsuțe.

Unele din soluţiile găsite sunt halucinante. La Valea Ialomiţei, noile tarabe în aer liber au fost amenajate pe acoperişul vechii pieţe. ca să ajungă acolo cumpărătorii trebui să se înghesuie în lift.
Sursa antena3.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *