Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a ajuns în stare gravă la spital în urmă cu o lună și jumătate, iar recent a ieșit din starea de comă profundă în care se afla. Medicii de la spitalul din Iași au externat-o pe cunoscuta artista care a suferit un accident casnic pe 9 mai, dar nu vin cu vești bune.

Unul dintre medicii ieșeni a mărturisit că mezzosoprana nu dă niciun semn că starea sa de sănătate se îndreaptă în direcția cea bună și asta pentru că are creierul serios afectat în urma accidentului casnic suferit în locuința din Aroneanu, acolo unde trăia alături de pianistul Codrin Nicoară.

„Nu face proceduri, ci doar recuperare neurologică. Nu este nici un semn de ameliorare a stării ei. Vom continua recuperarea”, a declarat un medic din cadrul spitalului în care a fost internată până recent Maria Macsim Nicoară, informează Ziarul de Iași.

Cum se simte mezzosoprana Maria Macsim Nicoară după ce a ieșit din comă
Mezzosoprana de la Opera din Iași a ieșit din comă la începutul lunii iunie după ce medicii erau rezervați în privința șanselor ei de supraviețuire. Cadrele medicale care au supravegheat-o pe artista care se presupune că a căzut pe scările locuinței au declarat că starea ei de sănătate s-a ameliorat ușor.

Cu toate acestea, soprana este în continuare în stare gravă, în ciuda faptului că a fost dusă la o clinică de recuperare neurologică din Iași unde urmează să facă recuperări pe partea neuromotorie.

Doctorii sunt în continuare rezervați în privința revenirii la normalitatea de dinainte de accident și asta pentru că Maria Macsim Nicoară nu-și poate mișca cum trebuie membrele inferioare și superioare.

În acest moment, artista clipește și respiră sigură, nemaifiind conectată la aparate. Medicii mai spun că viața nu îi mai este în pericol, însă medicii nu se pot pronunța legat de recuperarea sa care va fi una de lungă durată.

Mezzosoprana din Iași a ajuns în stare gravă la spital după ce în urmă cu mai bine de o lună ar fi suferit un accident casnic. Din păcate, Maria Macsim Nicoară a fost văzută de medici târziu, asta pentru că soțul ei ar fi lăsat-o în agonie, pe un pat, mai bine de 8 ore.

Oamenii legii au deschis un dosar pentru a afla cele petrecute în locuința soților, în timpul anchetei descoperindu-se că soțul acesteia era violent și pe deasupra avea amantă, acesta fiind și motivul pentru care cei doi dormeau separat: Maria Macsim Nicoară la mansardă, iar Codrin Nicoară la parter.
Sursa fanatik.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *