Temperaturi de coșmar în România pentru perioada verii. Potrivit specialiștilor ANM, am putea avea 50 de grade Celsius la umbră, în condițiile în care ne confruntăm cu una dintre cele mai severe secete din ultimii 40 de ani.

Mesajul meteorologilor este de speriat.

Ne așteaptă veri cu 50 de grade la umbră și ierni fără zăpadă și precipitații reduse. Acest avertisment a căzut ca un fulger pe capul agricultorilor care se confruntă cu al doilea an consecutiv de secetă. Recoltele vor fi, cel mai probabil, din nou foarte mici, iar prețurile vor crește.

În următorii 30 de ani, temperatura aerului în România va crește din ce în ce mai mult. ″În următorii 30 de ani am putea avea 50 de grade Celsius în loc de 44,5. E vorba de cea mai mare temperatura înregistrată. Sunt indicii că anul 2020 va fi un an record.

La nivelul României 2019 a fost cel mai călduros an începând din 1900, la nivel global a fost al doilea cel mai călduros, statistic vorbind, anii călduroşi vin din ce în ce mai mulţi”, a declarat Roxana Bojariu, climatolog ANM

Pârjol în sudul țării
Cea mai mare secetă va fi în vestul şi sudul României. Pentru viitorul apropiat, între 2021 şi 2050, meteorologii spun că vom avea o creştere medie a temperaturii lunare în cea mai caldă luna a anului de peste 4 grade Celsius, iar deficitul de apă din pământ este de 62%.

În sudul ţării, care este şi cel mai important bazin agricol al României, e pârjol.

“Chiar dacă noi am modificat deja clima, această modificare se poate modifica şi mai mult în viitor încă să nu mai putem ţine pasul cu ea”, a mai spus Roxana Bojariu, climatolog ANM

Este al doilea an consecutiv de secetă și, la cum se prezintă temperaturile, fermierii se așteaptă la un nou dezastru. Solul este însetat de apă, iar irigațiile parcă nu mai fac față.

„Vorbim de sudul României, Estul, zona Moldovei, Bărăgan, Dobrogea, Banat şi Crilana. Ne apropiem de perioada în care plantele reintră în vegetaţie şi avem un defecit mare de apă în sol, pentru culturile de grâu şi orz”, a declarat Daniel Alexandru, agrometeorolog ANM
Sursa fanatik.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *