La intrebarea de ce Dumnezeu accepta sau ingaduie raul?, raspunsul general este acela ca prin aceasta vrea sa facem fiecare exercitiul libertatii noastre, sa faca posibila functionarea libertatii cu care ne-a inzestrat prin creatie si, prin aceasta,

in functie de atitudinea noastra: de ura si lepadare de rau sau de aruncare cu toata fiinta in bratele si cursele raului, sa ne luam rasplata sau pedeapsa.

Raul, in numeroasele sale manifestari, intre care: suferinta, bolile si, in final, moartea, constituie un exercitiu al libertatii si un examen moral pentru om.

In aceasta calitate, raul il demonstreaza pe Dumnezeu a fi adevaratul carmuitor spre bine si desavarsire a lumii si constituie o incercare, un mijloc de expiere, sacrificiu, conditia meritului si consecinta libertatii, imboldul progresului si conditia mantuirii.

Asadar, originea reala a raului nu este Dumnezeu, nici diavolii, nici lumea, desi Parintii duhovnicesti ne recomanda sa avem discernamant in raport cu acestea, ci omul, vointa sa proprie, alegerea lipsita de dreapta socotinta sau deosebire.

Sfantul Maxim Marturisitorul, vorbind despre „izvoarele si pricinile intregii rautati”, noteaza trei dintre ele: nestiinta, iubirea trupeasca de sine si ura. De acestea se foloseste diavolul pentru a abate puterile sufletesti catre o rea intrebuintare.
Din aceasta perspectiva, responsabilitatea morala ii revine omului, caci este o invatatura traditionala si realista a spiritualitatii ortodoxe aceea ca pricinuitorul mantuirii sau desavarsirii noastre este Dumnezeu, in timp ce al caderii si osandirii noastre este voia noastra proprie, libera, sau, cum spune Petru Damaschinul, „cel ce lucreaza binele trebuie sa-I multumeasca lui Dumnezeu, ca Celui ce ne-a daruit toate dupa existenta.

Iar cel ce alege si face cele potrivnice, sa se invinovateasca numai pe sine, pentru ca nimeni nu-l poate trage cu sila, odata ce Dumnezeu l-a facut liber”.


Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *