La câteva zile distanţă de la achiziţionarea a două Concentratoare de Oxigen pentru spitalul CFR din Timișoara, Mitropolitul Banatului a semnat contractul de achiziție a patru echipamente medicale de monitorizare a pacienţilor, utile în cazurile de Coronavirus.

Aparatura medicală în valoare de peste 30.000 de euro va fi donată secției ATI a Spitalului de boli Infecţioase Victor Babeş din Timișoara.

Achiziţia a fost realizată în urma consultării pe care Mitropolitul Ioan a avut-o cu dr. Virgil Musta de la Spitalul de boli infecţioase din municipiu, aparatura fiind recomandată în contextul pandemiei de coronavirus.

Având în vedere cererea mare de aparate, termenul estimat de livrare este de aproximativ 2 săptămâni, a declarat pentru Basilica.ro pr. Cristian Pavel, Consilierul social al eparhiei.

Pe lângă aparatura medicală, Arhiepiscopia Timişoarei a donat o tonă de produse alimentare unor instituții precum Spitalele de Psihiatrie din Jebel și Gătaia şi Cantina socială a Primăriei Timișoara.

Arhiepiscopia a cumpărat şi peste 300 litri de materiale de igienizare pentru folosul unităţilor medicale şi a lăcaşurilor de cult.

Cu toate aceste demersuri, grija pentru cele duhovniceşti nu a fost lăsată pe plan secund, ne-a spus Pr. Pavel.

„Având în vedere limitarea mersului la biserică, Arhiepiscopia a distribuit 5.000 de cărți de rugăciune și tipărituri ziditoare de suflet pentru folosire de acasă”.

Acţiunile demarate de eparhie vor continua în toată această perioadă delicată de pandemie.

„Suntem pregătiți să răspundem după caz tuturor solicitărilor din partea instituțiilor partenere”, a precizat consilierul social.

Sursa basilica.ro


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *