Intre miliardele de oameni care trăiesc în această lume,pe Tera,există doi oameni din a căror carne și suflet ne tragem și noi.Două cuvinte ne sunt dragi și pe care în orice limbă le-am auzi și le-am rosti și acestea sunt mama și tata.Aceste cuvinte le găsim pe buzele tuturor ,de la pruncii în al căror gângurit mama și tata sunt primele închegări de silabe ,până la cei vârstnici dintre noi.
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta,ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie!
Iubeşte-i şi cinsteşte-i pe părinţii tăi.
Dacă am fi împlinit cu adevărat această poruncă a Decalogului, din buzele noastre n-ar fi ieşit niciodată cuvinte urâte la adresa părinţilor, nu mai vorbesc de obrăznicia unora dintre noi, care se poartă foarte urât cu părinţii lor.
Dacă am fi împlinit cu adevărat această poruncă dumnezeiască, atunci ne-am fi străduit din toate puterile să împlinim voia părinţilor noştri şi toate îndemnurile lor cele bune; să-i ajutăm cu multă răbdare la bătrâneţe, fără a cârti. Ne-am fi îngrijit cu dragoste de ei atunci când se întâmplă să se îmbolnăvească. Ne-am fi rugat la Dumnezeu să le prelungească viaţa, iar după trecerea lor din această viaţă în cea veşnică, am fi făcut şi mai multe rugăciuni ca Dumnezeu să-i odihnească în împărăţia cerurilor.
Astfel se cuvine unui creştin să-şi respecte părinţii. Iar noi ce facem? Ar trebui să ne fie ruşine să ne mai ridicăm privirea către sfintele icoane! Oare-i cinstim noi cu adevărat pe părinţii care ne-au născut? In acest veac în care trăim nu mai e la modă ca fiii să-şi respecte, să-şi cinstească părinţii. Tinerii se ruşinează să le spună părinţilor „tata” sau „mama”. Şi atunci când sunt în cercul unor prieteni îi numesc „moşnegi” ori „moşul”, „bătrânul”. Dacă e cineva aici care a căzut în acest păcat, să se pocăiască şi să-şi ceară iertare de la Dumnezeu pentru fapta lui!
Doamne, iartă-ne pe noi, păcătoşii
Cel mai înfricoşător lucru pentru un creştin este să nu-şi cinstească părinţii care l-au născut şi l-au crescut: să se comporte urât cu ei.
Părinţii noştri rămân părinţii noştri indiferent de evoluţia noastră socială, intelectuală sau materială.Ei sunt izvorul vieții,al bunăstării noastre atât fizice cât și intelectuale. Oricât de departe vom merge pe drumul vieţii, locul de unde am plecat rămâne mereu acelaşi: casa părintească.
Părinţii ne-au dat viaţa. Deşi Dumnezeu este dătătorul vieţii, nu trebuie să pierdem din vedere că părinţii noştri ne-au născut şi ne-au crescut. Faptul că părinţii ne-au născut şi ne-au crescut ne îndatorează la ai respecta pentru totdeauna.
