Bianca Drăgușanu a implinit 37 de ani. De-a lungul anilor ea a trecut prin momente frumoase, dar și clipe dureroase pe care nu crede că le va uita vreodată. A făcut declarații sincere!

În urmă cu ceva ani, Bianca Drăgușanu a fost la un pas de a rămâne infirmă, din cauza unui groaznic accident. Atunci, vedeta a fost internată mai multe zile în spital pentru ca medicii să o iabă sub observație, scrie fabricatinromania.info

Aceștia au decis că momentan nu se poate deplasa decât într-un scaun cu rotile. A fost imobilizată timp de șase luni. A suferit enorm și a vrut să se sinucidă.

„La un moment dat, medicii mi-au spus că singura mea șansă este să-mi taie piciorul. Atunci m-am gândit la sinucidere și le-am spus că mai bine mă arunc pe geam decât să rămân infirmă. Mă puneau deja să-mi aleg o proteză din străinătate.

Până la urmă am scăpat ca printr-o minune doar cu o operație. De atunci am rămas sensibilă în fața unor probleme de acest gen și de câte ori mă privesc in oglindă îi mulțumesc lui Dumnezeu că acum am o carieră’, spunea Bianca Drăgușanu, la un moment dat.

Bătută de fostul iubit

Deși în presa vremii s-a scris că Bianca ar fi suferit un accient, atunci, adevărul este cu totul altul. Și mult mai dureros. Totul a fost cauzat de un episod de violență domestică, afaceristul Coco Păun fiind cel care a agresat-o pe Bianca:


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *