Tudor Gheorghe a împlinit ieri 74 de ani.

Tudor Gheorghe s-a născut pe data de 1 august 1945, în localitatea Podari, județul Dolj. Maestrul este cântăreț, compozitor și actor, provenind dintr-o familie de țărani.

În perioada sa de formare, Tudor Gheorghe a realizat numeroase albume, însă cariera sa poate fi etichetată drept fulminantă după 1989. Din 1969 – anul primului recital – și până în 1996, Tudor Gheorghe a realizat nu mai puțin de 22 spectacole de muzică și poezie.

În 1969 Tudor Gheorghe a debutat cu primul său recital de poezie: „Menestrel la curțile dorului”. De atunci a inceput marea sa carieră, implinită in arta dramatică și in arta recitalurilor sale de poezie și muzică. Actorul și menestrelul au coexistat totdeauna nestrămutat, neputând fi despărțiți.

În 1999, după 30 de ani in care a susținut cunoscutele sale recitaluri de unul singur, Tudor Gheorghe a apărut pentru prima oară insoțit de o orchestră simfonică și un cor academic. A fost anul in care a inceput colaborarea cu tânărul dirijor și compozitor Marius Hristescu, această colaborare concretizându-se în 2001 prin apariția primelor concerte din seria simfonic.

În 1975 a lansat volumul „Cântece de dragoste de țară”, care includea și piesa „Cântec oltenesc”, a poetului Virgil Carianopol, membru al mișcării legionare. Carianopol a fost închis la Aiud, ca și tatăl lui Tudor Gheorghe, și Periprava. Melodia „Cântec oltenesc” a devenit una din cele mai cunoscute ale maestrului.

Astazi, Tudor Gheorghe este aceeeași prezență constantă, din punct de vedere artistic, rămânând un punct de reper în ceea ce privește respectul pentru trecutul muzical și pentru munca transformată în adevărat cult.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *