Gigi Becali, patron al clubului de fotbal FCSB, dar şi un celebru om de afaceri, a devenit, în urmă cu mai mulţi ani, un mare credincios. Asta după ce a suferit un mare şoc, acum 20 de ani, când sora lui mai mare a murit. Avea 44 de ani.

A fost momentul care l-a apropiat pe Gigi Becali de biserică şi de Dumnezeu. Dorina Becali a fost iniţiatoarea unui proiect umanitar fără precedent în România. Ea a făcut în Pipera un cimitir dedicat copiilor decedaţi la naştere,potrivit fabricatinromania.info

În anii ’90, surorile lui Becali, Dorina şi Domnica, au cumpărat un teren în Pipera şi au făcut un cimitir, în care să fie înmormântaţi copiii morţi înainte de a fi botezaţi.

Ideea a fost a Dorinei Becali, care a rămas marcată de o scenă terifiantă. Fiind internată într-un spital din Capitală, ea a văzut un câine purtând în gură un picior de bebeluş, care provenea de la un avorton aruncat la coşul de gunoi, scrie rtv,net.

“Mă duceam cu sora mea, de exemplu unde erau cămine de copii, că ei nu erau botezaţi, şi eu botezam câte 100 de copii odată. La o femeie care face avort nu se iartă păcatul decât prin botez. Şi eu, ca să le ierte păcatele la femei, şi plăteam eu bani de le lua la 100 de copii hăinuţe de botez şi luăm pentru fiecare femeie un copil sau doi”, povestea Gigi Becali iarna trecută, la România TV.

Cele două surori ale patronului Stelei au cerut acordul Patriarhiei, au contactat toate maternităţile din Capitală şi cu aprobarea părinţilor a fost înmormântat fiecare copil care a murit fără să fie botezat. Ulterior, locul de odihnă a primit numele de “Grădiniţa îngerilor”.

Gigi Becali a avut dintotdeauna o relaţie strânsă cu surorile sale. Când Doina, sora mai mare a murit, la sfârşitul anilor 90, omul de afaceri a suferit cumplit şi a refuzat să vorbească despre asta vreodată. Singurul care a povestit despre această drama a fost Giovani Becali. “Sora lui Gigi, care a murit, a fost în clasă cu mine, noi am fost botezaţi în aceeaşi apă cu Dorina, sora lui Gigi şi am fost crescuţi împreună ca fraţii. Ea a murit pt că s-a sacrificat să îngroape copii rămaşi fără ajutor, care nu mai puteau să fie înmormântaţi şi ea a răcit acolo în cimitir, îngropând copii…a făcut pneumonie şi a murit după Revoluţie”, îşi amintea Ioan Becali.

Regretata Doina Becali l-a lăsat în urma sa pe Lucian Becali, unul dintre nepoţii preferaţi ai latifundiarului. Domnica, sora mai mică a lui Becali, este foarte credincioasă şi cântă în corul bisericii din Pipera. Ea este căsătorită cu Constantin Geambazi.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *