Deși este o plantă a cărei atingere produce înroșirea, iritația și inflamarea pielii, însoțită de mâncărimi, usturime și senzație de disconfort, urzica a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri pentru a trata diverse afecțiuni. La ce ajută sucul de urzică și alte preparate pe bază de urzici? Află în cele ce urmează.

 

Urzica: informații generale

Odată cu venirea primăverii, în piețe încep să apară și urzicile, care se află la mare căutare pentru că, din popor, se cunoaște că planta de urzică are multe beneficii pentru sănătate. În România, urzicile se gătesc, de regulă, sub formă de ciorbă sau supă cremă, sau sunt opărite și apoi amestecate în salate. Această plantă înțepătoare se poate consuma și sub formă de suc, precum și sub formă de ceai.

Urzica are denumirea științifică de Urtica dioica și este folosită, din timpuri străvechi în remedii și preparate alimentare. De exemplu, în Egiptul Antic, urzica era folosită în tratamentul artritei și al durerilor lombare, în timp ce soldații romani își frecau frunze de urzică pe corp pentru a se încălzi, când se aflau în lupte de cucerire în teritorii friguroase.

Numele științific al urzicii își are originea din latinescul uro, care se traduce prin a arde sau a ustura. Atingerea frunzelor de urzică poate cauza o senzație temporară de arsură și usturime. Acest fenomen se întâmplă pentru că frunzele sunt acoperite de mici perișori care protejează planta de invazii de insecte și de alte tipuri de vătămări.

Cu toate acestea, odată ce este gătită sau procesată sub formă de remediu sau supliment, urzica poate fi consumată fără probleme, iar cercetările atestă faptul că are mai multe beneficii pentru sănătate.

Beneficiile urzicii pentru sănătate
Atât frunzele, cât și rădăcina de urzică furnizează foarte mulți nutrienți, printre care se numără:
– Vitaminele A, C, B și K
– Mineralele calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu și sodiu
– Acizi grași linoleici, linolenici, oleici și stearici
– Toți aminoacizii esențiali
– Polifenoli, precum quercetină, acid cafeic, cumarină și alți flavonoizi
– Pigmenți, precum betacaroten, luteină, luteoxantină și alți carotenoizi

În plus, toți acești nutrienți acționează ca antioxidanți în organism, protejându-te de efectele nocive ale radicalilor liberi, printre care se numără riscul crescut de boli cronice și îmbătrânire prematură.
Potrivit cercetătorilor, urzica este utilă împotriva inflamației, atât dacă se masează locul respectiv cu o cremă de urzici de la farmacie, cât și dacă se consumă suc de urzică.

Sucul de urzică se prepară foarte simplu: urzicile se spală bine, se zdrobesc la blender sau într-un mojar cu pistil și se iau câte două linguri pe zi, fie ca atare, fie în puțină apă sau ceai. De asemenea, se poate face un ceai de urzică: se fierb frunzele, timp de 5 minute, în 300 ml apă, se lasă câteva minute la infuzat, apoi se strecoară și se bea ca atare sau îndulcit cu o linguriță de miere. Se pare că persoanele care suferă de artrită pot beneficia de proprietățile antiinflamatoare ale urzicii, dar este nevoie de mai multe cercetări pentru a emite o concluzie clară.

Urzica este un remediu popular și pentru tratamentul alergiilor. Deși oamenii de știință nu au descoperit ce ar putea determina acest efect, e posibil ca urzica să poată reduce inflamația asociată cu alergiile. Conform anumitor cercetări, urzica ar putea întrerupe procesul alergic prin inhibarea producției de histamine. Dovezi clare, însă, că urzicile chiar au efect asupra alergiilor nu există până în prezent.

O altă problemă de sănătate pentru tratarea căreia se utilizează frecvent sucul de urzică sau suplimentele pe bază de urzică este hiperplazia benignă de prostată. Mai multe cercetări pe animale au arătat că această plantă poate preveni conversia testosteronului în dihidrotestosteron, ceea ce ar putea reduce mărimea prostatei. Un studiu1 efectuat pe bărbați cu prostată mărită a arătat că extractul de urzică ajută la tratarea problemelor urinare pe termen scurt și lung, fără efecte adverse. Nu este clar, însă, cât de eficientă este urzica în comparație cu tratamentele convenționale.

Și persoanele cu tensiune arterială mărită ar putea beneficia de sucul sau de ceaiul de urzică, această plantă fiind folosită ca remediu încă din vechime pentru scăderea tensiunii. Studiile pe animale arată că urzica ar putea contribui la scăderea tensiunii în mai multe moduri. Pe de o parte, ar putea stimula producția de oxid nitric, care funcționează ca vasodilatator. Vasodilatatoarele relaxează mușchii vaselor de sânge, ajutându-le să se lărgească. Pe de altă parte, urzica are compuși care ar putea acționa precum blocantele canalelor de calciu, care relaxează inima prin reducerea forței contracțiilor. Totuși, efectele acestei plante asupra tensiunii arteriale la oameni nu sunt clare, deci este nevoie de cercetări mai ample.


Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *